„Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii” (1 Ioan 4:14)

Greu, greu să ierţi… Şi mai greu însă a nu ierta…

Ce pace după ce decizi să ierţi (şi puterea de a ierta este de la Domnul)!

Acum ceva timp am amânat o sarcină pe care trebuia să o îndeplinesc. Mi-am zis că nu e urgentă, aveam altele de rezolvat mai repede, dar lucrurile s-au complicat încât nu mai ştiam cum să scot totul la capăt. Dacă nu li se răspundea solicitării în termen de 5 zile, persoanele în cauză riscau să plătească amendă şi poate chiar să suporte alte consecinţe. Din punct de vedere omenesc, foarte mică era probabilitatea ca acel document să fie obţinut într-un termen aşa de scurt (termenul legal era de 30 de zile). Cunoşteam pe cineva de la instituţia care trebuia să elibereze actul, dar acea persoană mi-a vorbit foarte rece şi nu mai aveam speranţă. Am venit înaintea Domnului şi mi-am cerut iertare pentru necredincioşia mea în îndeplinirea sarcinilor de lucru şi am cerut îndurarea Lui peste persoanele care nu greşiseră, dar care aveau poate să suporte consecinţele greşelii mele. Peste 4 zile am plecat să ridic actul şi, spre surprinderea mea, solicitarea era aprobată, deşi nu mai vorbisem cu nimeni. Mi-au dat lacrimile. Ruşinată, am mulţumit Domnului pentru iertarea Lui!

Am contactat persoana responsabilă să vină pentru a ridica documentul şi, când a sosit, uimită fiind de faptul că lucrul acesta s-a realizat aşa repede, mi-a adus şi o cutie de bomboane (era chiar un sortiment care mie îmi plăcea şi nu era din ţară de la noi). Mi-au dat lacrimile din nou, gândindu-mă: „După ce că am greşit, Domnul nu numai că m-a iertat şi m-a scos cu puterea Lui din încurcătură, dar mi-a dat şi bomboane pe deasupra”. Da, aşa e Dumnezeu: iartă pe cel greşit, îl ajută să iasă din situaţia în care e şi îl copleşeşte cu binecuvântări!

Mă simţeam aşa de bine să fiu iertată!

Peste puţine zile m-am confruntat cu o situaţie în care îmi era foarte greu să iert. Chiar într-una din dimineţi am citit pilda fiului risipitor şi ceva timp m-am tot gândit că sunt exact fiul cel mare, orgolios că tatăl îl primeşte minunat pe fiul care greşise faţă de el, dar care îşi ceruse iertare şi se întorsese din căile lui. Mi-am adus aminte cum Domnul Isus m-a iertat chiar şi pe mine şi m-a primit cu atâta dragoste când am venit la El. Când acea persoană şi-a cerut iertare de la mine, nu am putut să-i spun decât ceea ce Dumnezeu, numai prin puterea Lui, lucrase în acea săptămână în viaţa mea: „Te-am iertat!”

Şi asta fiindcă Hristos mi-a rostit mie atât de dulce: „Te-am iertat, copilul Meu!” Ce extraordinar eşti, Doamne Isuse!

A ierta sau a ierta? (Nu am scris greşit.) Aceasta este întrebarea!

A ierta pentru a rămâne în pacea şi îndurarea lui Dumnezeu! Pentru a rămâne în părtăşie cu Cel ce e Domn şi unii cu alţii!

16.03.08