Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui! Psalmul 66:20
Am vrut să înalţ lui Dumnezeu strigăte de bucurie… Nu am putut… Nu găseam bucuria…Nu voiam surogate, înlocuitori…
Asigurasem casa sufletului la Cel mai Bun Asigurator existent nu numai pe pământ, ci şi în cer.
Într-una din zile am descoperit însă că mi-a fost furată bucuria. Nu i-am văzut pe hoţi, nici măcar nu ştiu când au pătruns, dar bănuiesc că vinovata principală a fost dezamăgirea, împreună cu prietenele ei bune: teama, frământarea şi îngrijorarea. Au ajuns chiar aproape de seiful în care era, la loc sigur, pacea. Au încercat să o fure şi pe ea. Ce bine că seiful era aşa de bine închis de Cel Neschimbător! Ştiam că mă puteam bizui pe promisiunea Lui că stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui (v.7)! Ce bine că El mi-a păstrat sufletul cu viaţă (v.9)!
Când m-am văzut înconjurată, am strigat către Paznicul pe Care Îl îndepărtasem crezând că mă pot descurca singură.
Şi ştiţi ce? El nu s-a făcut că nu mă aude: Dumnezeu nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui (v.20)!
Au fugit hoţii fiindcă Asiguratorul cel Bun m-a auzit şi a venit să-mi redea bucuria! În Casa Lui şi în mijlocul copiilor Lui (v.13).
Veniţi de ascultaţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi voi istorisi ce a făcut El sufletului meu (v. 16).
Vor mai ataca hoţii, dar am cea mai bună Pază şi „Paza bună trece primejdia rea”. Vă recomand şi vouă asemenea Pază!
