Indicatoarepedrum

Umbrele nopţii se furişau peste pădurea de la marginea satului, la fel ca şi grupul de hoinari ce şerpuia pe lângă izvorul care le acoperea zgomotul paşilor. Avuseseră parte de o pradă bogată. Fiecare se lăuda cu ceea ce izbutise să ia. Tâlharii urmau să-şi vadă mai bine prada în peştera renumită, peşteră ce provoca fiori celor care se încumetau să treacă la depărtare de ea. Oamenii nu erau siguri că tâlharii stăteau acolo, dar le era teamă să treacă prin acele locuri. Se spunea că tot felul de lucruri groaznice se întâmplau în grotă.

În sat era o familie simplă, dar a căror casă era deschisă tuturor. Oamenilor le era drag să viziteze această familie gata să le ofere o ureche ascultătoare şi o inimă iubitoare pe lângă hrana necesară. Cei ce cunoşteau familia nu puteau ocoli casa lor, ştiind că Dumnezeu era preţuit şi iubit de ei. Oamenii ştiau că, demult, omul casei fusese un tâlhar. Dar el se întâlnise cu Domnul şi Îl prezenta pe Acesta ca pe Cel mai bun Prieten, dar şi ca pe Dumnezeu suveran.

Şi în peşteră, şi în casa acestei familii era sărbătoare. Sărbătoarea tâlharilor se limita la cercetarea prăzii, la mândria pe care o aveau că au pus mâna pe lucruri preţioase. Sărbătorile familiei din sat erau multe şi închinate lui Dumnezeu. Această familie ştia că cea mai mare sărbătoare a lui Dumnezeu era ascultarea lor de El!

Gândul mi se duce în aceste zile la afirmaţia plină de durere a Domnului Isus: Este scris: “Casa Mea se va chema o casă de rugăciune”. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâhari (Matei 21:13). Oare fariseii şi cărturarii şi-au adus atunci aminte de vorbele proorocului Ieremia: Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră?(Ieremia 7:11)

Templul trebuia să fie o casă a rugăciunii, dar devenise o peşteră de tâlhari.

Lucruri groaznice se întâmplă în peştera tâlharilor. Peştera nu e un loc de odihnă, ci doar unul de contabilizare a bunurilor furate.

Casa de rugăciune e un loc al păcii. Rugăciunea reală nu se referă la a sta pe genunchi, în picioare, pe scaun şi la a rosti nişte vorbe. Rugăciunea este însăşi relaţia cu Dumnezeu. Rugaţi-vă neîncetat!(1 Tesaloniceni 5:17) nu e o afirmaţie a extremismului religios, ci realitatea unei legături permanente cu Hristos.

Credinciosul salvat prin credinţa în Domnul Isus ştie că el este Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în el (1 Corinteni 3:16).

Oare cum sărbătoresc anul acesta: într-o peşteră de tâlhari sau într-o casă a părtăşiei cu Dumnezeu?

Dacă ar trebui să fiu caracterizată în trei cuvinte, care ar fi descrierea mea: PESTERĂ DE TÂLHARI sau CASĂ DE RUGĂCIUNE?