O am în camera în care locuiesc de ceva timp, O am acasă. Nu Una, ci mai multe. Îmi pare rău că nu întotdeauna sunt foarte atentă la ce reflectă Ea, nu întotdeauna ajustez imaginea mea… Şi totuşi, m-am privit mai atent în Oglindă. Nu mă mai vedeam cum trebuie. Nu, nu Oglinda era neclară. Eu nu mai vedeam bine. Nu, nu ochii erau de vină, ci mintea în dezordine.

M-am uitat în Oglindă şi am văzut un Olar ce lucra la un vas (Ieremia 18). Voia să-l facă vas de cinste, sfinţit, folositor pentru Stăpân, destoinic pentru orice lucrare bună (2 Timotei 2:21). Ce încăpăţânat era vasul! Se tot văieta şi parcă nicidecum nu dorea formarea… Ce răbdare avea Olarul…

M-am uitat iar în Oglindă. Imaginea unui pom sădit lângă un izvor de apă, ale cărui frunze sunt tot timpul verzi şi care aduce roadă la timpul potrivit (Psalmul 1:3, Ieremia 17:8 ) mi-a apărut. Sursa frumuseţii acestui copac era Izvorul vieţii (Ieremia 17:13).

M-am privit din nou în Oglindă. Am văzut o mlădiţă ce voia să rămână în Viţă (Ioan 15). Şi lucru mai natural decât atât nu putea fi: Viţa nu o respingea. Nu mlădiţa a ales Viţa, ci Viţa a creat mlădiţa (Ioan 15:16).

Da, Oglinda nu e una obişnuită, ci e Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Uneori imaginea de sine e neclară. Primul pas: privitul în Oglinda divină, Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu inima deschisă spre Hristos, Cel ce oferă adevărata imagine de sine a unei persoane, cunosc fericirea reală (Psalmul 1 „Ferice…”, Ieremia 17:7 „Binecuvântat…”, Iacov 1:25 „… va fi fericit în lucrarea lui”).

Psalmul 1, Ieremia 17,18, Iacov 1- The way God sees His child