Bucuria nu poate fi explicată. Uneori, cel puţin…

Bucuria naşterii Mântuitorului nostru e una măreaţa! Cum poate un Dumnezeu aşa sfânt, aşa necuprins sa se coboare la noi? Asta da iubire!

Bucurie e pentru noi azi, când ştim planul de mântuire al Domnului, când ştim cum s-au întâmplat lucrurile. Aseara însă mă gândeam ce fel de bucurie să fi fost aceasta pentru Maria şi Iosif.

Maria, tânără deosebită, cu ce gânduri te-ai preocupat tu când ştiai că în zilele ce urmau moartea era iminentă pentru tine? Oare vedeai deja pe cei apropiaţi ducându-te în piaţă şi aruncând morman de pietre asupra ta? Şi totuşi, ştiind că Domnul ţi-a vorbit, aşa de simplu ai acceptat: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38).

Ce gânduri ţi-au trecut oare, Iosif, prin cap, când ştiai că cea pe care o iubeai aşa de mult, era într-o situaţie tare ciudată? Cum adică să fie însărcinată? N-au ajuns nici să se căsătorească… Şi totuşi, după ce aude Cuvântul Domnului, Iosif nici nu aşteaptă mult: „Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului” (Matei 1:24).  

Domnul caută şi azi oameni cu inima deschisă pentru a-L asculta! Atunci e adevărata bucurie. Domnul ţine în mână mersul istoriei. Chiar dacă acest mers pare uneori atât de ieşit din comun…

Sunt eu gata să Îl ascult şi să spun: „Facă-se voia Ta”? Eşti tu?

Doamne Isus, vreau să rămân în îndurarea Ta! Nu sunt Maria, dar m-ai ales să fiu copilul Tău! Tu eşti adevărata binecuvântare, indiferent de situaţii!